miercuri, mai 21

Reclame

Căutând un clip pe mirificul youtube am gasit din întâmplare cea mai draguță reclamă pe care am văzut-o vreodată. Veche ce-i drept (din februarie 2007), dar absolut adorabilă. Normal, doar e elaborată de McCann Erikson New York.
În București nu am TV. Nu pentru că îmi fac griji pentru sănătatea ochilor sau pentru că nu mi-aș permite, ci pentru că nu îmi trebuie. Nu am nevoie. Pentru știri am internetul, pentru filme dvd-urile si pentru muzica iPod-ul.
Dar când ajung în Ploiești la ai mei, mari fani ai televizorului, îmi place să mă uit la reclame. Nu la reclamele bune pe care le văd pe iqads, ci la reclamele proaste, gen Adria sau berea la PET. Și atunci mă întreb ce tâmpit a venit cu ideea și ce tâmpit a acceptat să o producă. Da, trăim într-o societate capitalistă unde banul face legea (și da, e un clișeu), însă dacă firmele de publicitate ar refuza să facă reclame cretine cu nași, spălătorese și vecine care stau cu picioarele în lighean și cu castraveți la ochi poate am evolua la capitolul advertising. Poate am evolua și ca societate.
Nu neg faptul că exista reclame bune în România, însă exista și reclame care îți/îmi jignesc inteligența, dar care mă fac pe de altă parte să mă gândesc la faptul că se adresează unui public anume, că au fost realizate în urma unui research riguros. Pentru că îmi vine greu să cred că firmele ar plăti reclama doar de dragul de a arunca niște bani aiurea. Și acum intervine o altă problemă: din moment ce reclamele respective rezistă pe posturile TV (care - fie vorba între noi - percep sume uriașe pentru difuzarea lor) înseamnă că vânzările la produsele promovate cresc tocmai în urma vizionării unui clip publicitar. Ceea ce mă duce cu gândul la nivelul de inteligență al omului comun. Al românului pentru care micii și berea sunt alimente de bază. Asta vrea poporul, asta îi oferim. De ce am crea reclame deștepte, complexe pentru niște oameni care sunt mulțumiți și pentru care funcționează un clip în care cerneala penetrează creta sau în care un castor salută tinerii pierduți printre buruieni?

Și acum, clipul Mastercard:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Loc de dat cu părerea