Alex + Vama Veche = Love

În ultimul timp scriu din ce în ce mai puțin. Și nu din lipsa inspirației, ci dintr-o lene existențială. Îmi este atât de lene să îmi organizez gândurile și să încerc să le dau o formă coerentă, încăt articolele mor în fașă. În schimb mă uit la filme și citesc. Mult. Mai mult ca niciodată.

În pauza pe care o iau de obicei când se termină primul CD și începe al doilea mai pierd puțin vremea pe net. (Foarte puțin, dovadă faptul că am reușit să acumulez mii de mailuri necitite.) În pauza de astăzi am găsit un trailer al unui documentar despre Vama Veche ce urmează să fie lansat prin mai. Și mi-am amintit brusc de vara pe care o petrec din ce în ce mai mult la mare. În Vamă. Și nu din snobism sau lipsă de bani, ci pentru că nu îmi place nicăieri altundeva. Pentru că în nicio altă parte nu simt mirosul de alge de la zeci de metri distanță de plajă. Pentru că pot să dorm pe plajă dacă vreau. Pentru că pot să mă arunc în mare îmbrăcată sau dezbracată fără ca nimeni să mă urmărească șocat pe sub ochelarii de soare.

Cu Vama Veche e o poveste lungă și complicată. Ca un roman siropos de dragoste în care cei doi se ceartă, se împacă, se ceartă iarăși, se urăsc și se iubesc în același timp. De vreo 3-4 ani îmi promit că merg la Sulina sau Sfântu Gheorghe și nu mai pun piciorul în Vamă decât dacă îmi va fi fost tăiat în prealabil și aruncat de către un străin din mașină, în drum spre Bulgaria. Este îngrozitor sentimentul pe care îl am atunci când văd copii care zac beți prin șanțuri la vârsta la care eu încă mai citeam povești de Andersen, când văd băieți mult prea bronzați de natură în BMW-uri încercând să agațe puștoaice amețite de prea mult alcool, când realizez că oamenii nu mai vin acolo pentru că simt, ci pentru că trebuie.

Ăsta e momentul asemănător celuia în care îți dai seama că iubitul tău e dependent de droguri cu care nu te poți lupta, așa că decizi să-l părăsești. Și te desparți de el. Și apoi printr-o minune el face o chestie extraordinar de draguță care să te convingă că el de fapt e un om cu care merită să fii. Și te împaci. Și îți promite că se lasă de droguri. Și îl găsești după o săptămână cu seringa înfiptă în picior. Și iar te desparți. Și iar e drăguț și iar promite și iar vă împăcați și tot așa. Așa e și cu Vama Veche. Și trailerul pe care l-am văzut a făcut cât 1000 de gesturi drăguțe și tot atâtea promisiuni la un loc.

Nu mai plec la bulgari, turci, greci sau în alte locuri cu mări albastre, pescăruși mai mulți și costume de baie. Mă duc tot în Vamă.

On alcohol

Alcoolul, atunci când nu e folosit ca dezinfectant, ca degresant sau pentru a spăla geamuri și a înlătura paraziții din trandafiri, este ceva rău. Foarte rău. Mai ales când este consumat în cantități suficient de mari încât să-ți suprime orice inhibiție, să amuțească vocea rațiunii și să întrerupă orice filtrare a binelui de rău.
Cu alte cuvinte, e nasol când bei și faci lucruri pe care le regreți mai târziu. Și asta nu neapărat pentru că lucrul respectiv era contrar propriilor principii sau dorințe, ci pentru consecințele pe care le poate atrage după sine.
Să mă explic. Când sunt euforică datorită diverselor licori bahice incolore, fac toate prostiile la care mă gândisem dar a căror punere în practică o abandonasem datorită considerentelor de natură rațională.




Paranteză: Azi îmi e foarte greu să spun lucrurilor pe nume. Nu știu de ce. Mă complic aiurea în construcții și expresii. Închid paranteza.



Revin. Spre deosebire de mulți, eu sunt conștientă de prostiile mele, mi le asum și simt nevoia să clarific unele aspecte. (Când spun prostie nu mă refer la neghiobii sau gafe, ci la lucruri la al căror sens ar fi trebuit să mă gândesc de două ori înainte să le fac sau pe care le-am făcut înainte să le fi venit vremea.) Mă simt aiurea când știu că există niște discuții suspendate din pricina cărora unii oameni decid să te evite în loc să te lămurească.
De fapt, nu voiam să scriu exclusiv despre alcool. Ci mai degrabă despre oamenii care caută să scape de responsabilități o dată ce alcoolul a dispărut din sânge. Care se îndepărtează datorită unor evenimente relativ nefericite dintr-o dimineață scăldată în alcool sau care preferă să pretindă că nu s-a întâmplat nimic, chiar dacă respectivele evenimente au schimbat - pentru moment - natura relației.

Later edit: Nu m-am născut ieri și știu că unele lucruri chiar nu merită discutate după ce buna dispoziție a trecut. Asta se întâmplă însă în cazul oamenilor care nu contează.