Pirateria în industria muzicală

Astăzi vorbim despre piraterie. Mai exact, despre pirateria muzicală.

Despre cum poate fi disponibil pe net de 5-6 zile un album încă nelansat pe piață. Mai exact, despre cum poate exista pe net ultimul album Moonspell (că tot am pomenit de obsesia pe care o am de câțiva ani buni pentru formația asta), Night eternal, care urmează să fie lansat oficial pe 18 mai.

Da, l-am downloadat. Și asta nu pentru că nu intenționez să îl cumpăr în origial, ci pentru a mă convinge că nu numai românii piratează, ci și băieții mari de la casele de discuri sau cine știe ce radiouri care ar trebui să promoveze respectivul album. De ce băieții ăștia? Pentru că numele torrentului pe care l-am downloadat avea în componență cuvântul promo, iar bitrate-ul este de 238kbps.

Mărturisesc că prima dată m-am gândit că vreun fan disperat a rupt câteva ore din timpul său prețios, a lipit cu leucoplast botul câinelui și gura părinților pentru a fi sigur că nu se aude vreun scheunat sau vreun „Hai Gicule la masă, că se răcește mâncarea de cartofi!” peste vocea lui Ribeiro și a înregistrat piesele care sunt disponibile de ceva vreme pe situl casei de discuri (și mai nou pe blogul meu :) ), dar care nu pot fi downloadate.

Însă calitatea sunetului nu este specifică unor melodii înregistrate cu un microfon/telefon mobil, ceea ce m-a făcut să-mi pun o singură întrebăre: sunt eu cu atât de mulți ani în urmă în domeniul softurilor/tehnologiei sau băieții de care pomeneam mai sus ar trebui să umble după ei cu un steag negru cu un craniu?

Moonspell în Românica noastră

Pentru cei avizați - o veste mare. Nu e nouă ce-i drept, dar eu abia acum mi-am revenit. După ce m-am văzut cu biletul în buzunar și am văzut Bucureștiul marcat pe toate siturile de profil drept unul dintre orașele incluse în turneul de promovare a albumului Night eternal.
Așadar *surle și trâmbițe în fundal* formația portugheză Moonspell va poposi și pe meleagurile noastre pe 17 mai, la trei ani după prima vizită. Deși în 2005 nu am putut să ajung tocmai la Timișoara cea îndepărtată din motive care nu au ținut de responsabilitățile pe care eram dispusă să mi le asum, ci de vârsta fragedă pe care o aveam, iată că în anul de glorie 2008 voi putea să-l văd pe Ribeiro cum se desfășoară.
Cunoscuții știu cum m-am manifestat în momentul aflării măreței vești. Necunoscuții nici măcar nu își pot imagina. Atât de mare mi-a fost bucuria. Pot spune doar că a implicat strigăte, aplauze, sărituri în pat și ciufulit (ne)norocoșii care se aflau prin preajma-mi. Și ce dacă asta a fost acum 3 săptămâni și? Oamenii scriu pe bloguri inclusiv amintiri din copilărie, eu de ce nu aș scrie despre un moment care mi-a marcat anul, buzunarul și care îmi va marca probabil și rezultatele din sesiune?
Despre albumul pe care băieții ăștia îl promovează nu vreau să-mi dau cu părerea. Sunt alții avizați care fac asta. Însă mie atât de mult îmi place încât am hotărât să-l pun pe blog. Enjoy! (Nu este o încălcare a legii dreptului de autor, întrucât respectivul cod html a fost preluat de pe situl casei lor de discuri. Lor li se pare normal să poți asculta banii înainte să-l cumperi. Măcar să știi pe ce dai banii.)

Înainte de vacanță

Săptămâna aceasta a fost oribila. Și când spun asta nu mă refer la căldura sufocantă, nici la miresmele din autobuz/metrou care vin o dată cu temperaturile ridicate, nici la ploaia care începea ca din senin și care dădea tot traficul bucureștean peste cap.

Mă refer le sentimentul acela pe care îl ai înainte de o vacanță. În fiecare dimineață duceam ample lupte de convingere cu partea din mine care voia să rămână în pat să doarmă. Nu știu cum se face că, deși mi-am propus în fiecare seară să ma trezesc la 6:30/8 pentru a ajunge la seminariile de la 8/9:40, am rămas în pat până la ora 12-13. Sigur, acum aș putea să dau vina pe răceală, pe tuse, pe frigul de afară și nu pe lenea care ma apucă de fiecare dată când se apropie o vacanță.

Am profitat de săptămâna asta pentru a cunoaște oameni și am descoperit că pot trece destul de ușor peste chestiuni care credeam că mă vor bântui cel puțin câteva luni. Se pare că amintiri ale persoanelor la care țineam pot fi usor șterse de câteva zile însorite peste măsură, de o ploaie care te prinde în compania altcuiva, de plimbări prin parc la miezul nopții, de picnicuri pe balcon și alte aspecte pe care fără îndoială că unii le-ar considera cel puțin puerile.

La mulți ani Marius!

Egalitate

Ieri cu siguranță a fost ziua surprizelor. Nu cu Andreea Marin, ci cu diverse personaje mai mult sau mai puțin comune.
Momentul care m-a surprins cel mai mult nu a fost nici extragerea clientului de ieri dimineață, nici anumite evenimente din clubul Fabrica, de la concertul Asian Dub Foundation, ci ceea ce s-a întâmplat spre dimineață cu un domn bine, persoană marcantă a epocii contemporane (ha-ha). Dumnealui mi-a explicat că unii au dreptul la mai multe, iar altele au dreptul la mai puțini (deosebirea de gen nu este întâmplătoare). Oricât de liberali în gândire se cred sau vor să pără unii, constat cu stupoare că printre persoane cu un nivel ridicat de inteligență și cultură există în continuare idei preconcepute conform cărora există drepturi ce le revin exclusiv bărbaților.
De asemenea, constat cu la fel de multă stupoare că există open relationships deschise unidirecțional. Știu că sună tâmpit, însă mă refer la acele relații în care unul pretinde loialitatea pe care nu o poate oferi, cere să i se accepte micile scăpări însă nu poate accepta sub nicio formă scăpările altora -deși, în majoritatea cazurilor, justificabile.
And just makes me feel sad and stupid.

OC Briefing

Din păcate nu am reușit să ajuns și la a doua parte a Conferințelor de la Olimpiadele Comunicării, însă pe situl OC am descoperit prezentarile și înregistrările video.
În altă ordine de idei, vineri a avut loc tragerea la sorți a clienților pentru care vom lucra până la mijlocul lunii mai. Vlad – singurul care a fost dispus să-și asume mărețul rol de a trage un bilețel din căciulă – a fost, cred eu, cea mai norocoasă persoană din sală. Nu știu ce a mâncat de dimineață sau pe ce a pus mâna înainte să plece de acasă însă știu că a extras candidatul pe care toți participanții și l-ar fi dorit: Adrian Năstase. Vă asigur că acesta nu este un blog prin intermediul căruia voi face publicity sau voi ridica în slăvi diverși membri ai diferitelor partide politice. Însă domnul Năstase a apărut vineri ca fiind un om deschis, care spune ce vrea fără ocolișurile specifice clasei politice (de astăzi).

Obiectivul campaniei pe care echipa TODD's Politics o are de realizat este creșterea notorietății proiectului Civic After-School, inițiat de Adrian Năstase. Mai mult decât atât, Năstase trebuie - în urma aceste campanii - să fie perceput drept cel mai important susținător al familiilor cu venituri mici și medii care locuiesc în mediul urban.

Atât „clientul” nostru, cât și consiliera dumnealui, Anca Alexandrescu, au fost cooperanți și ne-au asigurat că vom beneficia nu numai de materiale, ci și de contacte care ne vor ajuta în crearea unei campanii viabile.

Conferințele Olimpiadelor Comunicării - Day 1

Din motive pe care nici eu nu le înțeleg câteodată (cum ar fi nevoia acuta de somn pe care o simt după câteva nopți nedormite) astăzi nu am reușit să ajung decât la ultima conferință de la Olimpiadele Comunicării 2008 - și cea mai interesantă din punctul meu de vedere - și anume Blogurile – manual de utilizare pentru comunicatori.
Dacă tot am făcut un obicei din a scrie ce am învățat din fiecare nouă experiență pe care o trăiesc, evident că nici conferința despre bloguri și bloggeri nu a fost lipsită de informații pe care nu le știam și pe care ardeam de nerăbdare (sau nu) să le aflu. De exemplu, astăzi am aflat că după ce Florin de la Hi-q a explicat publicului că numele casei lui de producție nu este Hi-q Studio și că nu el este responsabil pentru poluarea fonică nu a mai afirmat nimeni că „trupa Hi-q este de căcat”, am aflat că blogurile trebuie să se supună anumitor reguli nescrise (culmea, nu?) și că au de trei ori mai mulți vizitatori decât siturile politice, am aflat că există niște principii ale viralului etc.
Însă probabil cel mai important lucru pe care l-am aflat despre bloguri este că acestea trebuie să fie scurte, simple și focusate. Cu alte cuvinte, aberațiile de rigoare să nu aibă mai mult de jumătate de pagină. Ceea ce înseamnă că tocmai am rămas fără spațiu.

A fost și NexT 2008

După o săptămână și o zi pot în sfărșit să stau mai mult de 20 minute în fața laptopului. Pot să mănânc normal (la partea cu somnul mai este ceva-ceva de lucru), nu mai trebuie să anunț când ma duc la toaleta sau când iau o pauza de cafea.
A fost NexT-ul, un festival de scurt și mediu metraj (da, știu că sună ciudat, dar dacă regizorii nu s-au putut limita la 25 minute, dar nici nu s-au putut lungi pe 100 ce să le facem?). Un festival la care am participat ca voluntar și, în același timp, o experiență minunată (I know it's cliché, but it's the truth). Am cunoscut oameni simpatici, oameni care simțeau permanent nevoia să fie în centru atenției sau să dețină controlul, oameni care nu veniseră decât pentru platourile de la etaj (altfel nu îmi pot explica cererea de acreditare a unui jurnalist de la „Casa și grădina”).
Am avut o activitate (mai mult sau mai puțin) productivă la biroul de presă unde mi-am petrecut majoritatea timpului. Am învățat să zâmbesc chiar dacă sunt obosită sau nu am avut o zi prea bună și că există o diferență între fotograf și „foto PUNCT”. Am învățat că pot să supraviețuiesc o săptămână cu 1-2-3 ore de somn pe noapte și cu petreceri zilnice care se terminau o dată cu venirea în stația Unirii (cu peronul pe partea stângă) a primului metrou.
Detalii despre festival și preferați în episoadele următoare.

Sufăr de prea multă sinceritate

Astăzi am învățat ceva.
Am învățat că un om sincer nu e întotdeauna apreciat, așa cum mă încerca mama să mă convingă după ce descoperea că o mințisem. Am învățat că uneori ar fi de preferat să spui ce vor alții să audă și nu ceea ce vrei cu adevărat. Am învățat că niciodată nu trebuie să spui cuiva tot ce-ți trece prin minte, chiar dacă undeva într-un colțișor al creierului tău consideri că astfel ți-ai putea demonstra afecțiunea, atașamentul față de respectiva persoană.
Nu vreau să fac o melodramă din experiențele mele adolescentine mai mult sau mai puțin comune și nici nu vreau să înșir clișeu după clișeu. Însă este destul de bizar și frustrant totodată atunci când descoperi că ceea ce tu credeai că poate constitui o calitate, ceva ce te făcea mai bun decăt ceilalți (și asta doar pentru că tu aveai curajul să spui lucrurile pe care le gândeai) este de fapt un mare bullshit și că de fapt nu ești respectat pentru că ești sincer, ci ești luat de fraier.

Alex revine

După aproximativ 13 ore de la fabuloasa lansare a blogului, Carmen a avut o intervenție mai mult sau mai puțin justificată. Mi-a spus că trebuie sa mai postez ceva, pentru ca oamenii îmi vizitează pagina doar dacă au ce să citească.
M-a îndemnat să scriu despre multiplele încercări de natură chimică prin care a trecut părul meu (aici referindu-se la faptul că a trecut de la blond la roșu, la portocaliu, iar la blond și în final la negru în doar câteva săptămăni), despre cum am luat într-o zi foarfecele în mână și m-am tuns (renunțând astfel la tunsoarea cool pe care o aveam de ceva vreme), în fine, despre mine și despre schimbările de toate felurile prin care am trecut în ultimul timp.
În schimb, m-am gândit să scriu despre schimbările prin care a trecut apartamentul în care locuiesc. Acum canapeaua nu mai zace sub muntele de haine și este fericită că poate avea contact vizual cu fotoliile și peretele maro care locuiesc vizavi. Mai nou am și perdele (poze în numarul viitor) și flori pe balcon. Bucătăria este curată, vasele la locul lor și patul făcut. Până maine.

De astăzi și în varianta virtuală

Mărturisesc că de cel puțin 10 minute încerc să scriu primul meu post.
Voiam să vă povestesc cum de am ajuns să-mi fac blog. Apoi, sub influența olimpiadelor comunicarii, voiam să expun avantajele participării active în blogosferă. M-am uitat chiar pe câteva bloguri ale prietenilor mei să văd „cum au început” ei, crezând că există anumite legi nescrise ale blogului.
I give up.
Acum vreau doar să anunț că azi, 5 aprilie, ora 1:39 AM, s-a mai născut un blogger.