Much Ado About Nothing

Ceea ce urmează nu este o recenzie vreunei puneri în scena a piesei lui Shakespeare, ci o părere despre finalele Olimpiadele Comunicării (proba comunicare politică).
La 8:45, cu cățel și purcel pășesc pe covorul roșu de la Casa Poporului, și aștept restul echipei. Încerc să intru în sală sa-mi las geanta, dar 2 domnișoare extrem de draguțe și zâmbitoare (unii ar spune prea) ne-au rugat (adică pe mine, mama și tata) să rămânem pe holul frumos, luminos, dar fără scaune până la ora 10, când încep prezentările.
Îmi aduc aminte că minunatul meu coleg Cătălin îmi spusese cu câteva ore înainte că prezentarea noastră fusese „puțin” modificată de către cei de la Olimpiade și că spotul radio nu pornea așa cum îl setaserăm noi sâmbătă dimineață, așa că profitând de timpul rămas până la ora 10 îl caut pe Marius Balaci și îl rog să mă lase să modific setarile unui slide din prezentare.
Probabil că acesta a fost momentul în care toate au început să meargă rău. Răspunsul a fost evident negativ („Nu mai puteți modifica nimic la prezentare.”), Ion a întârziat => nu am avut timp pentru nicio repetiție generală, am aflat că una dintre echipe este compusă din oameni cu masterate în comunicare politică/psihanaliză, m-a luat durerea de cap, amețeala și brusc mi-a venit să vomit (ca înaintea fiecărui eveniment important care implică prezentarea unui text în fața unor oameni mai deștepți decât mine - o scurtă precizare: înainte de proba orală la română la BAC am vomat de 2 ori) și prezentarea noastră a fost evident defazată și extrem de nașpa (și din vina noastră, mărturisesc, însă pe mine personal cei de la Step up Communication - ăia cu masteratele de care ziceam mai devreme - m-au facut praf).
Ce a fost totuși OK luni? Ciutacu, vestitul jurnalist, care arată mai bine în realitate decât în poze și care a avut milă de noi și nu ne-a spus ce penibili și inapți suntem, tata care a facut zeci de poze, Adriana Săftoiu, care a zâmbit cât timp am prezentat (chiar dacă a făcut-o probabil din politețe și pentru încurajare), mama, care m-a dus la cumpărături să mă scoată din starea bleagă în care mă aflam, Anca Alexandrescu și Vlăduț care m-au încurajat și Ștefan Stănciugelu, pentru că a fost fix în fața mea. Și pateurile, era să uit.