joi, ianuarie 29

Ciudat

Cred că vremea de afară, ceaiul negru, sesiunea și cei douăzeci de ani abia împliniți au efecte devastatoare asupra mea.
Tot entuziasmul pe care îl aveam la sfârșitul săptămânii trecute, toate planurile de studiu consemnate cu grijă în agenda mea vișinie cumpărată din Carrefour, toată concentrarea de care puteam să dau dovadă atunci când mă hotăram să încep serios să învăț s-au dus la fel de repede ca speranțele mele să răsară soarele în weekend.
Nu mai pot să stau pe scaunul meu preferat din bucătărie. Nu mai pot să citesc o frază fără ca mintea să-mi zboare la pescăruși, B52 (clubul, nu avionul) și cai verzi pe pereți. Nu mai pot să scriu nimic coerent și fără să am sentimentul că sunt redundantă. Nu pot să mai dorm în poziția în care dormeam de obicei. Nu pot să mai ascult muzica pentru care dezvoltasem adevărate obsesii fără să am impresia că e seacă și că mă plictisește de moarte. Până și telefonul la care visez de luni bune și care acum în sfârșit stă lângă mine pe canapea și-a pierdut farmecul.
Mă lamentez degeaba și observ că eu nu pot să scriu niciodată despre orice altceva în afară de mine. Sunt cvasi-coerentă doar în ceea ce mă privește. Când sunt pusă în situația de a discuta despre un lucru ce nu ține în mod necesar de propria persoană simt cum îmi scade dramatic IQ-ul și cum vocabularul meu - destul de bogat în mod normal - se restrânge la câteva cuvinte bâiguite și ă-uri în loc de semne de punctuație.
Ieri voiam să scriu despre armele furate de la Ciorogârla. Despre niște filme pe care le-am văzut. Despre islam, noua mea pasiune. Însă toate încercările mele au eșuat lamentabil și am constat că universul meu s-a redus iremediabil la mine. Și asta nu poate decât să mă facă să mă gândesc la faptul că sunt din ce în ce mai departe de ceea ce oamenii au decis să numească normalitate.

4 comentarii:

  1. ţi-am spus eu că aşa-i la menopauză.

    RăspundețiȘtergere
  2. Carmen, ești adorabilă.
    Tu cum ai trecut peste?

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu te indepartezi de normalitate, mai toti oamenii vorbesc si scriu numai despre ei insusi, probabil pentru ca este singurul domeniu pe care sunt intr-adevar stapani. Nimeni nu stie mai multe despre tine decat chiar propria ta persoana si sigur nu o sa te incurci cand vorbesti despre sentimentele tale, pentru ca sunt ale tale si nu te poate contrazice nimeni (at least in theory). Deci parerea mea este ca te apropii din ce in ce mai mult de normalitate :D Trist... dar adevarat :P

    RăspundețiȘtergere
  4. Toată problema cu normalitatea a pornit de la faptul că mai citesc și eu bloguri între o cafea și un curs și am observat că numărul celor care scriu exclusiv despre sine este (dramatic de) mic. Majoritatea a decis să alterneze articole personale cu articole de interes general, lucru pe care nu pot să-l fac din motive pe care nici măcar eu nu le știu.
    Eu nu pot să scriu despre criza economică, despre vreo specie pe cale de dispariție sau despre pădurile ecuatoriale fără să raportez totul la mine. Și nu cred că e bine.

    RăspundețiȘtergere

Loc de dat cu părerea