Politologie, cafea și multă voie bună

Nu pot să învăț despre creștin democrație oricât de mult m-aș chinui. Pur și simplu mi se blochează creierul când citesc despre Toma d'Aquino, despre Papa Pius și enciclica lui și despre alte bălării.
Sunt într-o stare de panică pe care nu cred că am mai avut-o decât la bac sau la admitere la comunicare. Deși undeva în subsolul creierului meu exista o voce slabă, care urlă că nu e sfârșitul pământului daca o sa am restanță la politologie cam cum urla Kate Winslet în Titanic la Leonardo diCaprio care înghețase pe placajul ăla, eu mă panichez. Și mă panichez rău de tot.
Asta pentru ca sunt oameni simpatici în facultate care au mai mult timp decât mine și care citesc sau pretind că citesc toate cărțile posibile. Toată bibliografia aia mare de la sfărșitul unui curs. Și care îți dau impresia că dacă tu nu ai citit-o nici pe jumătate nu ai nicio șansă și că vei veni, indubitabil, în toamnă. Și tu te agiți ca după mult red bull și ... cafea pentru că crezi că trebuie să știi toate clasificările liderilor politici ale tuturor autorilor obscuri, toate definițiile științelor politice, indiferent de importanță. Și îți dai seama că în trei zile (în care trebuie să mai înveți si pentru un alt examen de o importanță net inferioară) nu ai cum. Fizic. Psihic. Și în momentul ăla de revelație ești copleșit de două sentimente egale ca intensitate, dar de sens contrar. Cam ca în fizică. Nu știi dacă să îți bagi picioarele și să îți faci niște pungi de popcorn și să te uiți la toate filmele faine despre care ai auzit în ultimul timp, conștient fiind că ai șanse destul de mari ca dacă reușești să înveți 12 bilete din 14 să-ți pice fix unul dintre cele două pe care nu le-ai pregătit (pentru că deh, unii se fereau de rahații de pe stradă când erau mici) sau dacă să te aprovizionezi cu cola, cafea și energizante și să faci un maraton. Un fel de concurs cu tine însuți (sau însăți) în care să vezi cât poți să reziști fără somn.

(Cred că ăsta a fost cel mai lung paragraf quasi-coerent pe care l-am scris vreodată fără să-l citesc pe bucățele. Temele la retorică și referatele scrise pe ultima sută de metri fac minuni.)

Așa tocilară cum m-am obișnuit să fiu în ultimul timp în care am stat la toate cursurile în prima bancă, presupun că o să dau o fugă până la Mega Image-ul de lângă mine să mă aprovizionez cu ness și cele trebuincioase unui student în sesiune. Pentru că merităm.