marți, decembrie 2

FCRP vs. FAA

Ăsta e un alt post ce s-a născut din frustrare. Însă nu din frustrarea cauzată de vreo decepție în dragoste sau incapacitatea mea de a face diverse lucruri.
***
Sunt studentă la două facultăți ce fac parte din centre universitare diferite. Una dintre ele este Facultatea de Comunicare și Relații Publice, din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Adminstrative, cealalta - Facultatea de Adminstrație și Afaceri, la specializarea Administrație Publică, din cadrul Universității din București, facultate desprinsă acum câțiva ani din „prestigioasa” Facultate de Drept.
Deși am încercat să accept stilul diferit de predare al profesorilor, nivelul colegilor și valorile pe care aceștia pun preț, rigurozitatea și modalitățile de evaluare și să tratez cu aceeași seriozitate ambele facultăți, după primul semestru a devenit evident faptul că odată ce îți impui un standard mai ridicat, tot ceea ce trebuie să faci la un nivel mai scăzut decât cel impus de standardul respectiv ți se pare o jignire la adresa propriei ființe. Spre exemplu, la FCRP am învățat ce înseamnă să faci cu adevărat un referat. Am învățat care sunt normele academice de redactare, că - spre surprinderea unora - termenul de plagiat nu este invocat numai atunci când avem de-a face cu Eurovision-ul, că orice citat trebuie să aibă ghilimele și o notă de subsol unde trebuie precizată sursa (autor, lucrare, editură, loc de publicare și pagină!!) de unde a fost preluat și lista poate continua. La FAA se merge în continuare pe modelul de referat învățat în liceu, mai precis deja-celebrul copy-paste de pe net. La FCRP am învățat că e bine să-ți exprimi punctul de vedere. La FAA ești luat peste picior daca începi o frază cu „eu consider/cred că”.
De aceea, în semestrul I din anul II am decis să merg doar la seminariile cu prezență obligatorie la FAA.
***
Cursul de drept penal este predat de un om cu totul special. Se numește Dumitru Rădescu și crede că este spiritual. Este un avocat care a vrut să candideze la Primăria Municipiului București. Din păcate sau nu, i-a fost respinsă candidatura. Este singurul profesor care pretinde prezență la curs și la seminar și de aceea nu poți acumula decât maximum 3 absențe (la curs + seminar) dacă vrei să dai examenul în sesiunea din iarna. Consideră că studentul la administrație publică trebuie să vină îmbrăcat în costum la cursuri și că adoptarea unei ținute comode în bancă sau simpla prezență a unei sticle de apă pe masă sunt jigniri aduse statutului dumnealui de profesor. Invocă adoptarea unui limbaj academic de către studenți, însă nu se dă în lături (cu accentul pe ă) de la folosirea apelativelor precum „nulități”, „incapabili”„dezmățați”, „fără simț estetic” și alte asemenea la adresa acestora.

Cursul de semiotică este predat de un profesor în adevăratul sens al cuvântului. Ironic, se numește tot Dumitru. Dumitru Borțun însă. A fost președintele ARRP (Asociația Română a Profesionișrilor în Relații Publice) și este foarte des invitat în diverse emisiuni televizate. A fost șeful compartimentului Analiză în staff-ul campaniei electorale a lui Mugur Isărescu. Nu îl interesează prezența la curs, iar la seminar prezența fizică nu este notată, ci doar intervențiile. Nu dictează cursul, ci îl prezintă și explică aspectele esențiale. Își permită să își aprindă țigara în drum spre ieșire când încă este în amfiteatru și nu s-a jenat când, într-un exemplu, a folosit „muie steaua”. Nu are nimic de comentat dacă ții pe masă paharul cu cafea cumpărat de la automatul de peste drum și ne așteaptă să terminăm țigara fumată în pauză. Este aproape de studenți și are un limbaj și un stil de predare care te hipnotizează astfel încât nu îți dai seama când trec cele două ore de curs.

Revenind la frustrare. Cum Doamne iartă-mă (că tot suntem în post) să pot accepta inepțiile și pretențiile stupide ale unui profesor care se vrea glumeț, care insultă studenții, dar care pretinde respect, când Borțun face din fiecare curs o lecție de viață?

9 comentarii:

  1. Mi-a placut postul pentru ca este o experienta proprie...mai mult, ma bucur ca te regasesti in FCRP.Mi-ar placea sa spun acelasi lucru despre mine.Consider ca daca esti determinat, chiar incepe sa ti placa un domeniu.Cat despre treaba cu Universitatea, deja devine legendar comunismul profesorilor si stilul lor nepermis de autoritar.
    Totusi si la fcrp mai exista anumiti domni profesori despre care toata lumea tine sa mentioneze ca sunt inteligenti and whatever si bine pregatiti...oare asta nu este un must have al oricarui profesor in epoca asta?Bunul simt nu.

    Am auzit de asemenea multe lucruri interesante despre dl profesor Bortun...in sens pozitiv.Mi as dori sa ajung la cursurile dumnealui, dar nu pot.Am fost daca ma insel odata sau de doua ori.Oricum am renuntat de mult la ideea de a veni la cursuri.
    Eh, fiecare cu pasarelele lui.La anu iti zic si eu cum is aia de la Carol Davilla, sa speram autoritari, dar respectuosi.

    >D<...fain post.Multumesc pentru sansa de a il fi citit.

    RăspundețiȘtergere
  2. La FCRP toți profesorii (cu o singură excepție până acum, eventual 2) mi s-au părut oameni minunați și foarte bine pregătiți. Fără absolut nicio exagerare.
    Din pacate însă, nu pot spune același lucru și despre FAA.

    PS: Chiar ar trebui să vii la semiotică. Și nu numai pentru că examenul e oral :))

    RăspundețiȘtergere
  3. cum sa nu fii presedinte cand tu infiintezi o asociatie?:)) still, Bortun chiar e cel mai tare(desi cred ca dicteaza si din curs). Nu am lipsit de la niciun curs de-ale lui. Vorba lui vlad, omul e "uns cu toate alifiile". Nu mai tin fix minte ora si locul in care a spus asta, asa ca nu o sa las vreo nota de subsol. Scuzele mele;))

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu mai e președinte. Oricum, nu asta e ideea. Borțun nu a dictat decât la cursurile cu cotitura lingvistică. Ar trebui să vii la un curs la FAA să vezi ce înseamnă să dictezi. Profii sunt atât de interesați încât sar peste rânduri și apoi întreabă studenții unde au rămas.

    RăspundețiȘtergere
  5. Domnul profesor Dumitru Bortun este minunat. MINUNAT.
    Este intr-adevar ceea ce se poate numi profesor in adevaratul sens al cuvantului. Stie cum sa comunice fata catre fata. Nu face din cursuri simple recitari ale unor lucruri pe care trebuie sa le stim, ci ti le spune cu atata drag incat nu te mai saturi sa il asculti.
    Stie sa te trateze cu respect, sa te inteleaga, sa te iubeasca. Domnul Bortun este pur si simplu MINUNAT.
    Mie imi este atat de drag de dumnealui cum nu imi este drag de tot fecerepeul la un loc.

    RăspundețiȘtergere
  6. Dl. profesor Rădescu Dumitru este un Vviclean şi un pervers.
    Şi-a făcut o vilă de neam prost şi nu se înţelege cu niciun avocat. Hoţului de hoţ îi este frică. Pledează în instanţă după interesele dumnealui - nu după interesele clientului. Este un frustrat. Se poartă urît cu soţia şi cu cele doua fiice. Cînd are interes îşi vinde clienţii. ESTE FOARTE PERICULOS CA OM ŞI FOARTE RĂZBUNĂTOR. ESTE BINE SĂ NU AI DE-A FACE CU EL.

    RăspundețiȘtergere
  7. Domnul avocat Rădescu Dumitru are amantă de 21 de ani. Este studentă. De asta se poartă urat cu familia. Este foarte bogat. Semnează av.SS

    RăspundețiȘtergere
  8. Cât timp viața personală nu influențează prestația de la catedră, zău că nu mă interesează ce vile are sau cu cine face sex.

    Comentariul dumneavoastră explică însă multe.

    RăspundețiȘtergere
  9. Radescu nu are nimic in comun cu "a fi profesor". Am promovat ambele examene in sesiune (ce pot sa zic, am noroc). Colegele mele au citit Codul Penal si de 8 ori si nu a fost de ajuns sa promoveze! Tot ce poti sa faci e sa notezi raspunsurile care ti se par corecte din Cod si daca te nemultumeste rezultatul lucrarii, mergi dupa exam si depune contestatie pentru ca daca ii arati Codul si ii explici de ce ai ales varianta pusa de tine (in baza Codului!) sigur il iei. De la mine din an pe primul semestru am luat 18 studenti exam iar in sem 2 am fost in jur de 30...
    In restanta toata lumea ia 5.

    RăspundețiȘtergere

Loc de dat cu părerea