Azi...

am un sentiment inexplicabil de apăsare.
Nu e din cauza sesiunii. Nu-mi pasă de note, ci doar cu ce rămâne după examen.




Anathema - One last Goodbye


Culoarea părului e din ce în ce mai deschisă, eu mă simt din ce în ce mai departe de oameni, de lucruri. Nu ascult nici My Chemical Romance, nici Tokio Hotel, nu mă tai cu lama și nici nu stau într-un colț al sufrageriei mele roșii plângând și rugându-mă să-mi găsesc sfârșitul. Cred că toți trec printr-o perioadă mai tristă a vieții, nedeterminată de un ceva pe care să poți să-l numești. Ea vine pur și simplu.

Da, blogul poate fi un loc în care să-mi exprim frustrările. Blogul nu trebuie să fie neapărat o modalitate de a comunica cu alții, ci un exercițiu de corență. Un fel de „hai să ne jucăm și să vedem cât de coerent poți să exprimi ce trece prin căpșorul tău într-un moment în care te simți aiurea”. Un exercițiu pe care mulți îl trec cu brio. Alții nu.