joi, decembrie 10

Blestemul fostei prietene

În evoluția oricărei relații de tipul ne-am văzut-ne-am plăcut-ce rămâne de făcut există două momente cruciale. Primul, generic denumit hai să ne cunoaștem mai bine , descrie în cuvinte destul de multe și inutile motivele despărțirii de ex, precum și o amplă caracterizare a respectivei persoane, de la stil de conducere la defecte, de la performanțe sexuale la animale de casă. În funcție de circumstanțe, acesta poate include și mărturisiri de tipul „bă, știi, eu încă țin la ea/el” sau, mai grav, „nu știu dacă aș putea să spun nu dacă ar vrea să ne împăcăm”.
Al doilea moment esențial survine, de regulă, după intense întâlniri în scopuri ocazional amicale, ieșiri în grup la suc sau vizite la domiciliul părinților uneia din părțile implicate și se concretizează în necesitatea purtării Discuției. Adică partea extrem de jenantă și dificilă în care cel cu perechea mai mare de cojones îl întreabă pe celălalt încotro se îndreaptă relația mixtă pe care au avut-o până atunci. Brusc e nevoie de o definire mai clară a naturii legăturii.

*

Ei bine, nu știu ce-am mâncat când eram mică (sau, mai bine spus, știu cu siguranță ce nu am mâncat), că momentul hai să vorbim despre foști nu decurge niciodată conform așteptărilor și niciodată nu scap de umbra fostei prietene. Fie că este vorba de tipe care seamănă leit cu mine, de moldovence cu țâțe (mai) mari sau de persoane aparent perfecte cu care respectivii au fost un număr considerabil de ani, există întotdeauna scheletul din dulap care nu poate fi îngropat sau fantoma din pod care când crezi că totul merge perfect decide să-ți facă o vizită.
Fiind o persoană care supra-gândește și supra-interpretează, inițiativa Discuției este adeseori luată de mine și deși eu sunt întotdeauna cea confuză care vrea să știe sau să fie sigură, amânarea de frica răspunsului este cea mai des adoptată soluție.

*

Fetele nu știu ce vor.

13 comentarii:

  1. Se intampla si la alte case. La foarte multe case.
    Si asta se datoreaza faptului ca respectivii isi aleg/plac, fete care au unele caracteristici comune, iar toate aceste caracteristici comune sunt fixate inca din copilarie.
    La ei asta se intampla frecvent si nimeni nu-i invinuie de vreo obsesie sau complex. In schimb, cand tu, persoana de sex feminin, iti alegi masculi cu multe caracteritici comune (fie evidente, fie doar in capul tau), atunci dai semne de masochism si limitare; cica.

    RăspundețiȘtergere
  2. Oh no, you got it all wrong. Eram destul de confuză când am scris articolul.

    N-am probleme că fostele seamănă cu mine (în unele cazuri - nu și cel care m-a determinat să mă precipit în frazele de mai sus), ci că ele există și nu vor să dispară. La modul că stai tot timpul cu bățul ăla înfipt riguros pentru că nu știi cât de solidă e treaba până nu vine fosta și se dezlănțuie.
    Și mă mai enervează că lucrurile au uneori nevoie de un mic imbold. Și că nu pot să citesc și să dictez gândurile oamenilor.

    RăspundețiȘtergere
  3. Cand iti iese treaba cu gandurile sa ma inveti si pe mine :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu, când o să-mi iasă treaba cu gândurile o să scriu o carte și din profit o să-mi iau o Astra Coupe și un apartament în Berlin. :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Fantomele astea sunt asemanatoare cainilor. Cand simt ca ti-e frica, atunci se materializeaza mai tare. Nu-ti mai fie frica, si tu aduci in relatie o fantoma dupa tine, nu esti singura impotriva lui si a fantomei cu tate. Fantoma ta are cojones, a lui n-are :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Da ce are?Ii fain sa ti tragi gagica asemanatoare cu exa.:D

    RăspundețiȘtergere
  7. Dar tu nu esti fosta cuiva?

    RăspundețiȘtergere
  8. Of course, but I'm not the stalking type.

    RăspundețiȘtergere
  9. ma, eu zic ca daca e fosta, e fosta dintr-un numar de motive... Deci ceva nu le-a convenit la ele. Ceva ce se pare ca tu ai. In alta ordine de idei, si mie imi place astra coupe

    RăspundețiȘtergere
  10. lol, tocmai ce am scris un post despre chestia asta. femeile, gand la gand cu bucurie :)

    RăspundețiȘtergere
  11. La cat esti de urata nu e de mirare ca toti ajung sa se gandeasca la foste..

    RăspundețiȘtergere
  12. Îmi plac la nebunie oamenii care se ascund în spatele ecranului și îmbrățișează anonimitatea atunci când decid să exprime în cuvinte flatulențele creierului.

    RăspundețiȘtergere

Loc de dat cu părerea