luni, aprilie 27

Still all fascinated 2

Voiam să scriu despre preselecțiile Olimpiadelor Comunicării, despre calificarea în finală, însă au făcut-o înainte alții care cred că o fac mai bine. Așa că voi spune pas. Voiam să scriu despre conferințele de azi, dar ar fi însemnat să fie al treilea articol consecutiv despre Olimpiadele Comunicării. Poate altă dată, după ce voi fi procesat informațiile trimise grămadă către mulțimea de comunicatori strânsă în Palatul Parlamentului.

Voi scrie în schimb despre concertul de pe 23 din Cluj pe care nu aveam cum să-l ratez decât dacă preselecțiile mai-sus amintite ar fi avut un delay mai mare decât cele 2 ore deja acumulate pe parcurs. A fost Moonspell și a fost bine. Scurt, dar suficient pentru a satisface nevoile singurei blonde aflate în publicul pletos și extrem de nervos.
Am așteptat confuză până spre ora 19 deschiderea porților glorioasei Săli a Sporturilor și până pe la 20 apariția pe scenă a celor de la Dead Shape Figure, cărora le-a revenit mult-prea-dificila misiune de a pune în mișcare o gloată -parțial așezată, parțial savurând berea aia infectă de la robinet. S-au agitat ei pe scenă până au văzut că în ciuda eforturilor depuse n-au cu cine, după care le-au făcut loc celor de la Turisas care - surprinzător - au fani. Înfocați. Care, și mai surprinzător, știau versurile și se agitau aproape la fel de tare ca baieții ce fuseseră înainte pe scenă. Turisas e o formație finlandeză care se crede încă pe vremea vikingilor. Jur că nu o să înțeleg niciodată viking metalul și nevoia oamenilor de a pune blănuri și piei pe ei când reflectorul îți bate în ochi și sala e deja o saună în devenire. Revenind. Mă întind deja.
După lungi așteptări și mâini amorțite de spijinitul fălcii pe gardul amplasat strategic de băieții-gelați-mereu-pe-fază de la securitate, apare Moonspell. Joc de scenă, minuni, artificii. Piese vechi și neașteptat de multe piese noi. Night eternal, At tragic heights, Finisterra, Southern Deathstyle, Luna (care, cu toată iubirea mea pentru Ribeiro, trebuie să admit că a avut un refren care a sunat cel puțin dubios) clasicele și mult-îndrăgitele Vampiria, Opium și Alma Mater. Sigur nu asta a fost ordinea, însă după 20 de ani memoria începe să-mi fie afectată. Moment jenant la mijlocul Scorpion flower când sunetul pică. Adică voce, chitară, tobe, tot. Final apoteotic cu Full Moon Madness. Spun La revedere și pleacă. Nu se mai întorc pentru bis, că timpul e scurt.
Intră Cradle of Filth, eu mă retrag din primul rând în dreaptaa scenei, pe scaune. Blackul extrem este prea mult pentru mine. Aștept finalul concertului și mă strecor în culise. Fac poze, o măslină, o atenție, un autograf pe piele, un zâmbet galeș și plec până nu devin prea prinsă și nu mă mai lasă inima să părăsesc un vestiar unde niște portughezi drăguți aveau chef de distracție.
- În fotografie, Alex cu cei cinci munspeli. -

3 comentarii:

  1. în viaţa mea n-am văzut o poză mai amuzantă.

    RăspundețiȘtergere
  2. Înseamna că ai avut o viață foarte tristă până acum.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ma bucur pentru tine, Alexutza ca ai fost la Moonspell intr un oras drag mie.Eu n am putut sa ajung dar recunosc ca as fi venit mai mult pentru cei de la Craddle (btw...aia is spre un death extrem) si pentru Turisas.

    Pe Moonspell i am mai vazut.Oricum Langsuyar rocks...gloria antiga do Portugal.

    Cat despre poza, e o poza reusita.

    RăspundețiȘtergere

Loc de dat cu părerea