Radiografii

Beau lapte cu ciocolată și am o stare destul de incertă. De trei zile încerc să scriu despre tot felul de lucruri, însă eșuez lamentabil de fiecare dată. Terapia prin scris care funcționa odată acum a încetat să mai aibă efecte. Simt că scriu degeaba și realizez că am încetat de mult să consider blogul un simplu exercițiu de coerență.
Deși ultimele săptămâni au fost mai pline decât ultimele 3 luni cu lucruri pe care visez să le fac de ceva vreme, am sentimentul că sunt în cădere liberă. Că involuez ca individ și devin din ce în ce mai ștearsă. Nu reușesc totuși să-mi dau seama dacă asta se datorează presiunii sau așteptărilor uneori prea ridicate pe care oamenii le au de la mine, temerilor de a nu dezamăgi sau încep să devin conștientă de sine însămi și de adevărata mea valoare.
Plec de acasă dimineața imediat după ce mă trezesc și vin înapoi seara, suficient de obosită încât să nu am chef de ieșit sau de cândva-iubitele filme, însă niciodată suficient pentru a nu mă gândi la mine și a-mi pune viața și performanțele sub lupă. Ăsta e momentul tragic, în care mi se îneacă cea mai mare parte din corăbii și în care nicio tentativă de consolare din partea celor care - se pare - țin la mine nu reușește să aibă efectul unui pahar cu apă strategic aruncat în față.
Uneori aș vrea să nu-mi mai pese de nimic și să am viața unui fermier a cărui singură grijă e gripa porcină.