Despre viață - partea întâi

Absența de o lună se datorează încăpățânării mele. Încăpățânării de a-mi demonstra că dacă vreau, pot. Că dacă trebuie și nu cred că pot, în final reușesc.
Așa se face că în noaptea de 23 iunie, în timp ce eram în acceleratul ce mă ducea spre Mangalia, am avut o revelație: de ce nu m-aș angaja la mare? Era o pasiune de când eram mică și vedeam diverse domnisoare pe la terase cum încercau să nu răstoarne cele 3 farfurii de pe brațul stâng și să zâmbească frumos și larg pentru a obține un bacșiș cât mai mare.
Așa că iată-mă ajunsă în Vama Veche, pe 24 iunie, pe la 11 dimineața, hotărâtă să mă angajez ca ospătăriță. Nu foarte măgulitor pentru mulți, și -urma să spună mama - mai ales pentru o studentă la două facultăți. Dar așa cum unii voiau să se facă doctori sau feți-frumoși, așa visam și eu în secret pe la 6-7 ani să mă fac ospătăriță.
Știam deja unde vreau să lucrez, iar pe cel care se ocupă de angajări acolo îl cunoșteam de vreo 2-3 ani. Așsa că faptul că m-aș fi prezentat pe nepusă masă nu ar fi constituit o problemă. (Pe măsură ce scriu observ că fac nenumărate paranteze și că trec de la un subiect la altul cu o ușurință mult prea mare).
Reluăm: Mă prezint la Papa la Șoni, unde îl cunoșteam pe Horațiu, căruia îi spun că vreau să mă angajez. Deși nu foarte entuziasmat la început datorită numărului deja cam mare al angajaților, până la urmă acceptă și mă angajează. Ca ospătăriță. Ceea ce în niciun caz nu însemna că sunt scutită de muncile gospodărești precum măturatul, ștersul geamurilor vitrinei de înghețată și al celor 29 mese colorate, vopsitul și alte minunății care nu ar trebui să constituie nicio problemă pentru o gospodină adevărată.
Așadar, de marți până joi inclusiv am avut grijă să dereticăm ograda, urmând ca de vineri să încep activitatea ca ospătăriță.

- End of part 1 -
- To be continued -