luni, iunie 15

*

De-a lungul anilor de adolescență au existat personaje care exercitau asupra mea o inexplicabilă fascinație. Era mai mult decât o stare care mă făcea să mă împiedic de fiecare dată când treceau pe lângă mine și să fiu complet incoerentă cel puțin cinci minute după respectiva intersectare, însă nu era nici pe departe genul de obsesie datorită căreia să ajung să vânez și să-mi însușesc chiștocul aruncat la întâmplare pe jos de subiectul în cauză.

O dată ce am depășit perioada nefastă și am împlinit 18 ani, am reușit să trec și peste manifestările puerile și să mă comport matur. Adică să nu mai stau să mă întreb dacă m-a observat sau dacă știe cum mă cheamă, ci să mă asigur că este perfect conștient de existența mea. Dacă pentru un timp atitudinea asta serioasă a unui om copt la minte a funcționat și a reușit cu succes să suplinească „auzi, Oana, crezi că îi place de mine?”, de vreo câteva luni mă simt pusă din nou în aceleași situații jenante cu care aveam de-a face acum câțiva ani.

Spațiul în care se desfășoară acțiunea nu mai este curtea școlii sau un oraș cu un centru de dimensiunea parcului din spatele blocului, ci un București larger than life, deci șansele de a-mi rupe dinții din față ar fi trebuit să fie mai mici decât erau atunci când locuiam în urbea în care Nichita Stănescu și-a ras sprânceana. Fals. Exact când mă aștept mai puțin și de obicei la vreo două-trei zile după ce îmi iese câte un coș din cauza poluării, mă trezesc față în față cu eroul. El zâmbește larg și flutură mâna, eu rămân blocată și bâigui un „hello” neconvingător . Problema și mai mare este că de fiecare dată minunea se află pe fugă și, prin urmare, nici dacă aș vrea nu aș putea să fiu bărbată și să-i spun vreo două.

Deci sufăr de o formă dubioasă de retardare. Somebody put me out of my misery.

4 comentarii:

  1. Oana a fost inlocuita cu Ramona...intalnirile "intamplatoare" au devenit chemari prin telepatie. Dar zambetele stangace si mainile fluturate au ramas ca in clasa a 7-a. E putin bolnav...dar pana la urma, e un sentiment frumos :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Frumos a fost la început. Acum e frustrant.

    RăspundețiȘtergere
  3. Se intampla tuturor. Trebuie sa fie o greseala a evolutiei, ca nu imi pot imagina cum ajuta tracul asta la perpetuarea speciei..

    RăspundețiȘtergere
  4. Tracul nu are nicio legatură cu perpetuarea speciei. Se poate realiza la fel de ușor și în lipsa unor povești de dragoste cu final fericit.

    RăspundețiȘtergere

Loc de dat cu părerea