Ciudat

Cred că vremea de afară, ceaiul negru, sesiunea și cei douăzeci de ani abia împliniți au efecte devastatoare asupra mea.
Tot entuziasmul pe care îl aveam la sfârșitul săptămânii trecute, toate planurile de studiu consemnate cu grijă în agenda mea vișinie cumpărată din Carrefour, toată concentrarea de care puteam să dau dovadă atunci când mă hotăram să încep serios să învăț s-au dus la fel de repede ca speranțele mele să răsară soarele în weekend.
Nu mai pot să stau pe scaunul meu preferat din bucătărie. Nu mai pot să citesc o frază fără ca mintea să-mi zboare la pescăruși, B52 (clubul, nu avionul) și cai verzi pe pereți. Nu mai pot să scriu nimic coerent și fără să am sentimentul că sunt redundantă. Nu pot să mai dorm în poziția în care dormeam de obicei. Nu pot să mai ascult muzica pentru care dezvoltasem adevărate obsesii fără să am impresia că e seacă și că mă plictisește de moarte. Până și telefonul la care visez de luni bune și care acum în sfârșit stă lângă mine pe canapea și-a pierdut farmecul.
Mă lamentez degeaba și observ că eu nu pot să scriu niciodată despre orice altceva în afară de mine. Sunt cvasi-coerentă doar în ceea ce mă privește. Când sunt pusă în situația de a discuta despre un lucru ce nu ține în mod necesar de propria persoană simt cum îmi scade dramatic IQ-ul și cum vocabularul meu - destul de bogat în mod normal - se restrânge la câteva cuvinte bâiguite și ă-uri în loc de semne de punctuație.
Ieri voiam să scriu despre armele furate de la Ciorogârla. Despre niște filme pe care le-am văzut. Despre islam, noua mea pasiune. Însă toate încercările mele au eșuat lamentabil și am constat că universul meu s-a redus iremediabil la mine. Și asta nu poate decât să mă facă să mă gândesc la faptul că sunt din ce în ce mai departe de ceea ce oamenii au decis să numească normalitate.

Plictiseală

Uneori mă gândesc de ce nu se inventează un medicament împotriva plictiselii. Un fel de vaccin. Ceva care să te scape de plictiseală pentru tot restul vieții.

Să faci o injecție sau să iei o pastilă și să nu te mai uiți niciodata pe pereți, numărând orele sau oile și gândindu-te la ce ai putea face pentru a ieși din starea de rahat în care zaci de câteva zile.

Să nu mai încerci să-ți găsești ceva de făcut.

Să nu te apuci să citești o carte din care nu înțelegi nimic, pentru că de fapt tu de gândești dacă după ce vei termina cartea vei avea aceeași stare de plictiseală ca și atunci când ai început-o.

Să nu mai fii maniacul care șterge de 2 ori aceeași farfurie sau același geam, care aranjează creioanele de pe birou la linie și care are grijă ca distanța dintre marginea patului și pernă să fie aceeași în stânga și în dreapta.

Să nu mai forțezi limita conexiunii la internet, downloadând zeci de filme pe care apoi să le urmărești unul după altul sperând că în final vei adormi și dimineața te vei trezi mai puțin plictisit.

Să nu mai scrii porcării pe blog și să redevii un om normal, cu viață socială.

Azi avem posturi pe bandă rulantă

Astăzi a fost o zi minunată.
M-am trezit la 4 a.m și am aflat că până la urmă voi fi dată în judecată pentru că am modificat o poza a unui copil și am folosit-o în prezentarea campaniei pentru Olimpiadele Comunicării. Great, isn't it?
Am luat micul dejun la ora 7 (!!! pentru oră și !!!!!!!!!!!!! pentru faptul că eu am putut manca când cocoșii vecinilor croncăneau de zor și păsărelele din copacii din fața blocului le făceau concurență).
Am încercat să citesc pentru un test de seminar, dar evident că am adormit.
M-am trezit la 12 și am dat cu banul dacă să mă duc sau nu. M-am spălat pe dinți, m-am schimbat și am plecat.
Am luat 10.
Am aranjat cărțile în bibliotecă, ceaiurile pe raft în bucătărie și fardurile pe etajeră în baie.
Am subliniat în cursul de imagologie toate referirile la Vlad Țepeș.
Am mâncat un Twix și am băut Pfanner de portocale.
Am curățat laptopul și am pus sacourile în șifonier.
Am vorbit la telefon (Anunț oficial că începând de azi nu mai răspund la numere necunoscute).
Am vrut să fac ordine pe birou, însă lenea a fost prea mare, așa că am ajuns în cele din urmă în pat, în fața laptopului, moment în care mi-am adus aminte că am de făcut niște „referate” (for the record: la facultatea de administrație și afaceri de la Universitate „referat” înseamnă articole de pe wikipedia puse cap la cap, fără trimiteri bibliografice, spre deosebire de FCRP, SNSPA, unde sunt necesare cel puțin 3 surse bibliografice și unde pentru orice citat fără ghilimele ești acuzat de fraudă intelectuală).
Și tocmai am realizat că îmi place să postez pe blog.