FCRP vs. FAA

Ăsta e un alt post ce s-a născut din frustrare. Însă nu din frustrarea cauzată de vreo decepție în dragoste sau incapacitatea mea de a face diverse lucruri.
***
Sunt studentă la două facultăți ce fac parte din centre universitare diferite. Una dintre ele este Facultatea de Comunicare și Relații Publice, din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Adminstrative, cealalta - Facultatea de Adminstrație și Afaceri, la specializarea Administrație Publică, din cadrul Universității din București, facultate desprinsă acum câțiva ani din „prestigioasa” Facultate de Drept.
Deși am încercat să accept stilul diferit de predare al profesorilor, nivelul colegilor și valorile pe care aceștia pun preț, rigurozitatea și modalitățile de evaluare și să tratez cu aceeași seriozitate ambele facultăți, după primul semestru a devenit evident faptul că odată ce îți impui un standard mai ridicat, tot ceea ce trebuie să faci la un nivel mai scăzut decât cel impus de standardul respectiv ți se pare o jignire la adresa propriei ființe. Spre exemplu, la FCRP am învățat ce înseamnă să faci cu adevărat un referat. Am învățat care sunt normele academice de redactare, că - spre surprinderea unora - termenul de plagiat nu este invocat numai atunci când avem de-a face cu Eurovision-ul, că orice citat trebuie să aibă ghilimele și o notă de subsol unde trebuie precizată sursa (autor, lucrare, editură, loc de publicare și pagină!!) de unde a fost preluat și lista poate continua. La FAA se merge în continuare pe modelul de referat învățat în liceu, mai precis deja-celebrul copy-paste de pe net. La FCRP am învățat că e bine să-ți exprimi punctul de vedere. La FAA ești luat peste picior daca începi o frază cu „eu consider/cred că”.
De aceea, în semestrul I din anul II am decis să merg doar la seminariile cu prezență obligatorie la FAA.
***
Cursul de drept penal este predat de un om cu totul special. Se numește Dumitru Rădescu și crede că este spiritual. Este un avocat care a vrut să candideze la Primăria Municipiului București. Din păcate sau nu, i-a fost respinsă candidatura. Este singurul profesor care pretinde prezență la curs și la seminar și de aceea nu poți acumula decât maximum 3 absențe (la curs + seminar) dacă vrei să dai examenul în sesiunea din iarna. Consideră că studentul la administrație publică trebuie să vină îmbrăcat în costum la cursuri și că adoptarea unei ținute comode în bancă sau simpla prezență a unei sticle de apă pe masă sunt jigniri aduse statutului dumnealui de profesor. Invocă adoptarea unui limbaj academic de către studenți, însă nu se dă în lături (cu accentul pe ă) de la folosirea apelativelor precum „nulități”, „incapabili”„dezmățați”, „fără simț estetic” și alte asemenea la adresa acestora.

Cursul de semiotică este predat de un profesor în adevăratul sens al cuvântului. Ironic, se numește tot Dumitru. Dumitru Borțun însă. A fost președintele ARRP (Asociația Română a Profesionișrilor în Relații Publice) și este foarte des invitat în diverse emisiuni televizate. A fost șeful compartimentului Analiză în staff-ul campaniei electorale a lui Mugur Isărescu. Nu îl interesează prezența la curs, iar la seminar prezența fizică nu este notată, ci doar intervențiile. Nu dictează cursul, ci îl prezintă și explică aspectele esențiale. Își permită să își aprindă țigara în drum spre ieșire când încă este în amfiteatru și nu s-a jenat când, într-un exemplu, a folosit „muie steaua”. Nu are nimic de comentat dacă ții pe masă paharul cu cafea cumpărat de la automatul de peste drum și ne așteaptă să terminăm țigara fumată în pauză. Este aproape de studenți și are un limbaj și un stil de predare care te hipnotizează astfel încât nu îți dai seama când trec cele două ore de curs.

Revenind la frustrare. Cum Doamne iartă-mă (că tot suntem în post) să pot accepta inepțiile și pretențiile stupide ale unui profesor care se vrea glumeț, care insultă studenții, dar care pretinde respect, când Borțun face din fiecare curs o lecție de viață?

Azi avem posturi pe bandă rulantă

Astăzi a fost o zi minunată.
M-am trezit la 4 a.m și am aflat că până la urmă voi fi dată în judecată pentru că am modificat o poza a unui copil și am folosit-o în prezentarea campaniei pentru Olimpiadele Comunicării. Great, isn't it?
Am luat micul dejun la ora 7 (!!! pentru oră și !!!!!!!!!!!!! pentru faptul că eu am putut manca când cocoșii vecinilor croncăneau de zor și păsărelele din copacii din fața blocului le făceau concurență).
Am încercat să citesc pentru un test de seminar, dar evident că am adormit.
M-am trezit la 12 și am dat cu banul dacă să mă duc sau nu. M-am spălat pe dinți, m-am schimbat și am plecat.
Am luat 10.
Am aranjat cărțile în bibliotecă, ceaiurile pe raft în bucătărie și fardurile pe etajeră în baie.
Am subliniat în cursul de imagologie toate referirile la Vlad Țepeș.
Am mâncat un Twix și am băut Pfanner de portocale.
Am curățat laptopul și am pus sacourile în șifonier.
Am vorbit la telefon (Anunț oficial că începând de azi nu mai răspund la numere necunoscute).
Am vrut să fac ordine pe birou, însă lenea a fost prea mare, așa că am ajuns în cele din urmă în pat, în fața laptopului, moment în care mi-am adus aminte că am de făcut niște „referate” (for the record: la facultatea de administrație și afaceri de la Universitate „referat” înseamnă articole de pe wikipedia puse cap la cap, fără trimiteri bibliografice, spre deosebire de FCRP, SNSPA, unde sunt necesare cel puțin 3 surse bibliografice și unde pentru orice citat fără ghilimele ești acuzat de fraudă intelectuală).
Și tocmai am realizat că îmi place să postez pe blog.