Ei bine, se apropie. Da.
Timpul liber e din ce în ce mai puțin, la fel și somnul.
Numărul referatelor, al proiectelor și prezentărilor crește vertiginos, la fel și nivelul stresului ăla despre care toată lumea spune că dăunează.
Aș spăla vase, aș pune aspiratorul, probabil aș curăța și liftul sau aș găti pentru vecinii mei de palier decât să învăț. Sau să mă concentrez asupra unui curs.
Deadline-urile vin ca ciorile când se schimbă vremea, examenele sunt puse exact cum un om normal nu le-ar fi pus niciodată, but hey, this is what being a student is all about.
Sesiunea trecută am descoperit că există o chestie numită procrastination, despre care am scris pe îndelete la vremea respectivă. Normal, doar nu aș fi putut învăța fără să împart cu lumea noile mele descoperiri.
***
Nu știu de ce numai în sesiune am chef să mă uit la mai multe filme unul după altul. Sau să surfez (cred că iar am inventat un cuvânt, dar o variantă mai bună zău că nu am găsit) netul, în căutare de alte noi descoperiri pe care să le pot împărtăși cu oamenii care, la rândul lor, surfează netul, în căutare de noi lucruri pe care să le împărtășească cu mine.
***
Ziua mea pică în sesiune. Oricum nu eram foarte eager (cred că am o problemă: unele cuvinte nu-mi mai vin în română. Nu e snobism, nu e fiță, e pur și simplu.) să vină ziua când voi împlini 20 de ani. Na, că-mi veni și cuvântul pe care îl căutam: nerăbdătoare. Revenind. Oricum nu eram eu foarte nerăbdătoare să schimb prefixul, să apară și ridurile și alte aspecte mai neplăcute care vin o dată cu vârsta. Așa că de ziua mea voiam să plec undeva unde să nu mă cunoască nimeni (mă gândeam la Berlin) și fac tot ce mă taie capul sau să merg la un concert care m-ar face să uit de mine (Moonspell în Salonic). Dar cum nu totul se întâmplă așa cum vrei tu, alții s-au gândit că ar trebui să-mi petrec ziua în care fac 20 de ani într-un mod mai constructiv: hașurând căsuțe la examenul de penal. Cred că am mai spus asta. Mă repet. Îmbătrânesc.
***
Sesiunea asta e criminală. Dacă scap fără nicio restanță promit că semestrul viitor mă apuc de învățat din timp.
Se afișează postările cu eticheta student. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta student. Afișați toate postările
luni, ianuarie 12
marți, decembrie 2
FCRP vs. FAA
Ăsta e un alt post ce s-a născut din frustrare. Însă nu din frustrarea cauzată de vreo decepție în dragoste sau incapacitatea mea de a face diverse lucruri.
***
Sunt studentă la două facultăți ce fac parte din centre universitare diferite. Una dintre ele este Facultatea de Comunicare și Relații Publice, din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Adminstrative, cealalta - Facultatea de Adminstrație și Afaceri, la specializarea Administrație Publică, din cadrul Universității din București, facultate desprinsă acum câțiva ani din „prestigioasa” Facultate de Drept.
Deși am încercat să accept stilul diferit de predare al profesorilor, nivelul colegilor și valorile pe care aceștia pun preț, rigurozitatea și modalitățile de evaluare și să tratez cu aceeași seriozitate ambele facultăți, după primul semestru a devenit evident faptul că odată ce îți impui un standard mai ridicat, tot ceea ce trebuie să faci la un nivel mai scăzut decât cel impus de standardul respectiv ți se pare o jignire la adresa propriei ființe. Spre exemplu, la FCRP am învățat ce înseamnă să faci cu adevărat un referat. Am învățat care sunt normele academice de redactare, că - spre surprinderea unora - termenul de plagiat nu este invocat numai atunci când avem de-a face cu Eurovision-ul, că orice citat trebuie să aibă ghilimele și o notă de subsol unde trebuie precizată sursa (autor, lucrare, editură, loc de publicare și pagină!!) de unde a fost preluat și lista poate continua. La FAA se merge în continuare pe modelul de referat învățat în liceu, mai precis deja-celebrul copy-paste de pe net. La FCRP am învățat că e bine să-ți exprimi punctul de vedere. La FAA ești luat peste picior daca începi o frază cu „eu consider/cred că”.
De aceea, în semestrul I din anul II am decis să merg doar la seminariile cu prezență obligatorie la FAA.
***
Cursul de drept penal este predat de un om cu totul special. Se numește Dumitru Rădescu și crede că este spiritual. Este un avocat care a vrut să candideze la Primăria Municipiului București. Din păcate sau nu, i-a fost respinsă candidatura. Este singurul profesor care pretinde prezență la curs și la seminar și de aceea nu poți acumula decât maximum 3 absențe (la curs + seminar) dacă vrei să dai examenul în sesiunea din iarna. Consideră că studentul la administrație publică trebuie să vină îmbrăcat în costum la cursuri și că adoptarea unei ținute comode în bancă sau simpla prezență a unei sticle de apă pe masă sunt jigniri aduse statutului dumnealui de profesor. Invocă adoptarea unui limbaj academic de către studenți, însă nu se dă în lături (cu accentul pe ă) de la folosirea apelativelor precum „nulități”, „incapabili”„dezmățați”, „fără simț estetic” și alte asemenea la adresa acestora.
Cursul de semiotică este predat de un profesor în adevăratul sens al cuvântului. Ironic, se numește tot Dumitru. Dumitru Borțun însă. A fost președintele ARRP (Asociația Română a Profesionișrilor în Relații Publice) și este foarte des invitat în diverse emisiuni televizate. A fost șeful compartimentului Analiză în staff-ul campaniei electorale a lui Mugur Isărescu. Nu îl interesează prezența la curs, iar la seminar prezența fizică nu este notată, ci doar intervențiile. Nu dictează cursul, ci îl prezintă și explică aspectele esențiale. Își permită să își aprindă țigara în drum spre ieșire când încă este în amfiteatru și nu s-a jenat când, într-un exemplu, a folosit „muie steaua”. Nu are nimic de comentat dacă ții pe masă paharul cu cafea cumpărat de la automatul de peste drum și ne așteaptă să terminăm țigara fumată în pauză. Este aproape de studenți și are un limbaj și un stil de predare care te hipnotizează astfel încât nu îți dai seama când trec cele două ore de curs.
Revenind la frustrare. Cum Doamne iartă-mă (că tot suntem în post) să pot accepta inepțiile și pretențiile stupide ale unui profesor care se vrea glumeț, care insultă studenții, dar care pretinde respect, când Borțun face din fiecare curs o lecție de viață?
***
Sunt studentă la două facultăți ce fac parte din centre universitare diferite. Una dintre ele este Facultatea de Comunicare și Relații Publice, din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Adminstrative, cealalta - Facultatea de Adminstrație și Afaceri, la specializarea Administrație Publică, din cadrul Universității din București, facultate desprinsă acum câțiva ani din „prestigioasa” Facultate de Drept.
Deși am încercat să accept stilul diferit de predare al profesorilor, nivelul colegilor și valorile pe care aceștia pun preț, rigurozitatea și modalitățile de evaluare și să tratez cu aceeași seriozitate ambele facultăți, după primul semestru a devenit evident faptul că odată ce îți impui un standard mai ridicat, tot ceea ce trebuie să faci la un nivel mai scăzut decât cel impus de standardul respectiv ți se pare o jignire la adresa propriei ființe. Spre exemplu, la FCRP am învățat ce înseamnă să faci cu adevărat un referat. Am învățat care sunt normele academice de redactare, că - spre surprinderea unora - termenul de plagiat nu este invocat numai atunci când avem de-a face cu Eurovision-ul, că orice citat trebuie să aibă ghilimele și o notă de subsol unde trebuie precizată sursa (autor, lucrare, editură, loc de publicare și pagină!!) de unde a fost preluat și lista poate continua. La FAA se merge în continuare pe modelul de referat învățat în liceu, mai precis deja-celebrul copy-paste de pe net. La FCRP am învățat că e bine să-ți exprimi punctul de vedere. La FAA ești luat peste picior daca începi o frază cu „eu consider/cred că”.
De aceea, în semestrul I din anul II am decis să merg doar la seminariile cu prezență obligatorie la FAA.
***
Cursul de drept penal este predat de un om cu totul special. Se numește Dumitru Rădescu și crede că este spiritual. Este un avocat care a vrut să candideze la Primăria Municipiului București. Din păcate sau nu, i-a fost respinsă candidatura. Este singurul profesor care pretinde prezență la curs și la seminar și de aceea nu poți acumula decât maximum 3 absențe (la curs + seminar) dacă vrei să dai examenul în sesiunea din iarna. Consideră că studentul la administrație publică trebuie să vină îmbrăcat în costum la cursuri și că adoptarea unei ținute comode în bancă sau simpla prezență a unei sticle de apă pe masă sunt jigniri aduse statutului dumnealui de profesor. Invocă adoptarea unui limbaj academic de către studenți, însă nu se dă în lături (cu accentul pe ă) de la folosirea apelativelor precum „nulități”, „incapabili”„dezmățați”, „fără simț estetic” și alte asemenea la adresa acestora.
Cursul de semiotică este predat de un profesor în adevăratul sens al cuvântului. Ironic, se numește tot Dumitru. Dumitru Borțun însă. A fost președintele ARRP (Asociația Română a Profesionișrilor în Relații Publice) și este foarte des invitat în diverse emisiuni televizate. A fost șeful compartimentului Analiză în staff-ul campaniei electorale a lui Mugur Isărescu. Nu îl interesează prezența la curs, iar la seminar prezența fizică nu este notată, ci doar intervențiile. Nu dictează cursul, ci îl prezintă și explică aspectele esențiale. Își permită să își aprindă țigara în drum spre ieșire când încă este în amfiteatru și nu s-a jenat când, într-un exemplu, a folosit „muie steaua”. Nu are nimic de comentat dacă ții pe masă paharul cu cafea cumpărat de la automatul de peste drum și ne așteaptă să terminăm țigara fumată în pauză. Este aproape de studenți și are un limbaj și un stil de predare care te hipnotizează astfel încât nu îți dai seama când trec cele două ore de curs.
Revenind la frustrare. Cum Doamne iartă-mă (că tot suntem în post) să pot accepta inepțiile și pretențiile stupide ale unui profesor care se vrea glumeț, care insultă studenții, dar care pretinde respect, când Borțun face din fiecare curs o lecție de viață?
duminică, iunie 8
Procrastination
Până acum câteva zile nu reușeam să înțeleg de ce în sesiune crește considerabil numărul posturilor pe bloguri, de ce în ultimele două săptămâni forumurile sunt mai active sau de ce crește numărul orelor petrecute online.
Credeam că eu sunt una dintre puținele persoane cărora le place să amâne învățatul sau începerea unui proiect. Credeam că numai eu găsesc întotdeauna ceva mai important de făcut, că exact în momentul în care mă așez pe canapea cu cartea în brațe și paharul cu ness lângă mine văd niște haine pe fotoliu care îmi distrag atenția și nu mă lasă să mă concentrez. Atunci mă ridic, le adun, le împăturesc frumos și, când în sfărșit vreau să le pun în dulap, descopăr că sunt câteva tricouri așezate pe raftul cu bluze cu mânecă lungă, că niște maiouri au migrat peste pantaloni, că în șifonierul meu este un haos și că trebuie să fac neapărat ordine. Și așa amân cu cel puțin 30-40 minute momentul în care să mă apuc de învățat.
Mă duc apoi la bucătărie să-mi fac niște ness și mă împiedic de tenișii aruncați pe hol. Aloc alte 20 minute aranjării pantofilor în debara și organizarea conservelor și borcanelor pe culori. În bucătărie găsesc vasele nespălate și - evident - mă apuc să le lustruiesc până scârțâie de curățenie.
Lista poate continua, însă ideea e aceeași: găsesc întotdeauna altceva de făcut când vine timpul să învăț. Ok, dar care este legătura cu titlul și cu începutul articolului? Ei bine, procrastination înseamnă amânarea treburilor pe care le ai de făcut. Exact cum fac eu când vine vorba de învățat. Exact cum fac trei sferturi dintre studenți, cum probabil faci și tu, cum făcea și mama când era studentă, și colegul de cameră al tatălui meu and the list can go on.
For an individual, procrastination may result in stress, a sense of guilt, the loss of personal productivity, the creation of crisis and the disapproval of others for not fulfilling one's responsibilities or commitments.
Feeling that they lack the ability or focus to successfully complete their work, they tell themselves that they need to unwind and relax, that it’s better to take it easy for the afternoon, for example, and start afresh in the morning.
While academic procrastination is not a special type of procrastination, procrastination is thought to be particularly prevalent in the academic setting, where students are required to meet deadlines for assignments and tests in an environment full of events and activities which compete for the students' time and attention. More specifically, a 1992 study showed that "52% of surveyed students indicated having a moderate to high need for help concerning procrastination".
Deodată nu mai e vorba doar de lenea individului, ci se pare că este o boală a majorității, cu grave consecințe dacă nu se iau măsuri. Problema este că nu am găsit niciun medicament anti-procrastination, niciun ceai sau leac băbesc, așa că singura metodă de vindecare - cred eu - este voința. Sau baricadarea într-o cameră goală, în care să fiți numai tu și cursurile tale. Cum sunt convinsă că aproape nimeni nu are suficientă voință încât să treacă pe lângă mobila plină de praf fără să se ducă să ia Pronto și o cârpă din dulap, nu pot să vă urez decât spor la golit sufrageria. Sau dormitorul.
Credeam că eu sunt una dintre puținele persoane cărora le place să amâne învățatul sau începerea unui proiect. Credeam că numai eu găsesc întotdeauna ceva mai important de făcut, că exact în momentul în care mă așez pe canapea cu cartea în brațe și paharul cu ness lângă mine văd niște haine pe fotoliu care îmi distrag atenția și nu mă lasă să mă concentrez. Atunci mă ridic, le adun, le împăturesc frumos și, când în sfărșit vreau să le pun în dulap, descopăr că sunt câteva tricouri așezate pe raftul cu bluze cu mânecă lungă, că niște maiouri au migrat peste pantaloni, că în șifonierul meu este un haos și că trebuie să fac neapărat ordine. Și așa amân cu cel puțin 30-40 minute momentul în care să mă apuc de învățat.
Mă duc apoi la bucătărie să-mi fac niște ness și mă împiedic de tenișii aruncați pe hol. Aloc alte 20 minute aranjării pantofilor în debara și organizarea conservelor și borcanelor pe culori. În bucătărie găsesc vasele nespălate și - evident - mă apuc să le lustruiesc până scârțâie de curățenie.
Lista poate continua, însă ideea e aceeași: găsesc întotdeauna altceva de făcut când vine timpul să învăț. Ok, dar care este legătura cu titlul și cu începutul articolului? Ei bine, procrastination înseamnă amânarea treburilor pe care le ai de făcut. Exact cum fac eu când vine vorba de învățat. Exact cum fac trei sferturi dintre studenți, cum probabil faci și tu, cum făcea și mama când era studentă, și colegul de cameră al tatălui meu and the list can go on.
For an individual, procrastination may result in stress, a sense of guilt, the loss of personal productivity, the creation of crisis and the disapproval of others for not fulfilling one's responsibilities or commitments.
Feeling that they lack the ability or focus to successfully complete their work, they tell themselves that they need to unwind and relax, that it’s better to take it easy for the afternoon, for example, and start afresh in the morning.
While academic procrastination is not a special type of procrastination, procrastination is thought to be particularly prevalent in the academic setting, where students are required to meet deadlines for assignments and tests in an environment full of events and activities which compete for the students' time and attention. More specifically, a 1992 study showed that "52% of surveyed students indicated having a moderate to high need for help concerning procrastination".
Deodată nu mai e vorba doar de lenea individului, ci se pare că este o boală a majorității, cu grave consecințe dacă nu se iau măsuri. Problema este că nu am găsit niciun medicament anti-procrastination, niciun ceai sau leac băbesc, așa că singura metodă de vindecare - cred eu - este voința. Sau baricadarea într-o cameră goală, în care să fiți numai tu și cursurile tale. Cum sunt convinsă că aproape nimeni nu are suficientă voință încât să treacă pe lângă mobila plină de praf fără să se ducă să ia Pronto și o cârpă din dulap, nu pot să vă urez decât spor la golit sufrageria. Sau dormitorul.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
