Nu pot să învăț despre creștin democrație oricât de mult m-aș chinui. Pur și simplu mi se blochează creierul când citesc despre Toma d'Aquino, despre Papa Pius și enciclica lui și despre alte bălării.
Sunt într-o stare de panică pe care nu cred că am mai avut-o decât la bac sau la admitere la comunicare. Deși undeva în subsolul creierului meu exista o voce slabă, care urlă că nu e sfârșitul pământului daca o sa am restanță la politologie cam cum urla Kate Winslet în Titanic la Leonardo diCaprio care înghețase pe placajul ăla, eu mă panichez. Și mă panichez rău de tot.
Asta pentru ca sunt oameni simpatici în facultate care au mai mult timp decât mine și care citesc sau pretind că citesc toate cărțile posibile. Toată bibliografia aia mare de la sfărșitul unui curs. Și care îți dau impresia că dacă tu nu ai citit-o nici pe jumătate nu ai nicio șansă și că vei veni, indubitabil, în toamnă. Și tu te agiți ca după mult red bull și ... cafea pentru că crezi că trebuie să știi toate clasificările liderilor politici ale tuturor autorilor obscuri, toate definițiile științelor politice, indiferent de importanță. Și îți dai seama că în trei zile (în care trebuie să mai înveți si pentru un alt examen de o importanță net inferioară) nu ai cum. Fizic. Psihic. Și în momentul ăla de revelație ești copleșit de două sentimente egale ca intensitate, dar de sens contrar. Cam ca în fizică. Nu știi dacă să îți bagi picioarele și să îți faci niște pungi de popcorn și să te uiți la toate filmele faine despre care ai auzit în ultimul timp, conștient fiind că ai șanse destul de mari ca dacă reușești să înveți 12 bilete din 14 să-ți pice fix unul dintre cele două pe care nu le-ai pregătit (pentru că deh, unii se fereau de rahații de pe stradă când erau mici) sau dacă să te aprovizionezi cu cola, cafea și energizante și să faci un maraton. Un fel de concurs cu tine însuți (sau însăți) în care să vezi cât poți să reziști fără somn.
(Cred că ăsta a fost cel mai lung paragraf quasi-coerent pe care l-am scris vreodată fără să-l citesc pe bucățele. Temele la retorică și referatele scrise pe ultima sută de metri fac minuni.)
Așa tocilară cum m-am obișnuit să fiu în ultimul timp în care am stat la toate cursurile în prima bancă, presupun că o să dau o fugă până la Mega Image-ul de lângă mine să mă aprovizionez cu ness și cele trebuincioase unui student în sesiune. Pentru că merităm.
Se afișează postările cu eticheta Procrastination. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Procrastination. Afișați toate postările
luni, ianuarie 19
luni, ianuarie 12
Sesiune
Ei bine, se apropie. Da.
Timpul liber e din ce în ce mai puțin, la fel și somnul.
Numărul referatelor, al proiectelor și prezentărilor crește vertiginos, la fel și nivelul stresului ăla despre care toată lumea spune că dăunează.
Aș spăla vase, aș pune aspiratorul, probabil aș curăța și liftul sau aș găti pentru vecinii mei de palier decât să învăț. Sau să mă concentrez asupra unui curs.
Deadline-urile vin ca ciorile când se schimbă vremea, examenele sunt puse exact cum un om normal nu le-ar fi pus niciodată, but hey, this is what being a student is all about.
Sesiunea trecută am descoperit că există o chestie numită procrastination, despre care am scris pe îndelete la vremea respectivă. Normal, doar nu aș fi putut învăța fără să împart cu lumea noile mele descoperiri.
***
Nu știu de ce numai în sesiune am chef să mă uit la mai multe filme unul după altul. Sau să surfez (cred că iar am inventat un cuvânt, dar o variantă mai bună zău că nu am găsit) netul, în căutare de alte noi descoperiri pe care să le pot împărtăși cu oamenii care, la rândul lor, surfează netul, în căutare de noi lucruri pe care să le împărtășească cu mine.
***
Ziua mea pică în sesiune. Oricum nu eram foarte eager (cred că am o problemă: unele cuvinte nu-mi mai vin în română. Nu e snobism, nu e fiță, e pur și simplu.) să vină ziua când voi împlini 20 de ani. Na, că-mi veni și cuvântul pe care îl căutam: nerăbdătoare. Revenind. Oricum nu eram eu foarte nerăbdătoare să schimb prefixul, să apară și ridurile și alte aspecte mai neplăcute care vin o dată cu vârsta. Așa că de ziua mea voiam să plec undeva unde să nu mă cunoască nimeni (mă gândeam la Berlin) și fac tot ce mă taie capul sau să merg la un concert care m-ar face să uit de mine (Moonspell în Salonic). Dar cum nu totul se întâmplă așa cum vrei tu, alții s-au gândit că ar trebui să-mi petrec ziua în care fac 20 de ani într-un mod mai constructiv: hașurând căsuțe la examenul de penal. Cred că am mai spus asta. Mă repet. Îmbătrânesc.
***
Sesiunea asta e criminală. Dacă scap fără nicio restanță promit că semestrul viitor mă apuc de învățat din timp.
Timpul liber e din ce în ce mai puțin, la fel și somnul.
Numărul referatelor, al proiectelor și prezentărilor crește vertiginos, la fel și nivelul stresului ăla despre care toată lumea spune că dăunează.
Aș spăla vase, aș pune aspiratorul, probabil aș curăța și liftul sau aș găti pentru vecinii mei de palier decât să învăț. Sau să mă concentrez asupra unui curs.
Deadline-urile vin ca ciorile când se schimbă vremea, examenele sunt puse exact cum un om normal nu le-ar fi pus niciodată, but hey, this is what being a student is all about.
Sesiunea trecută am descoperit că există o chestie numită procrastination, despre care am scris pe îndelete la vremea respectivă. Normal, doar nu aș fi putut învăța fără să împart cu lumea noile mele descoperiri.
***
Nu știu de ce numai în sesiune am chef să mă uit la mai multe filme unul după altul. Sau să surfez (cred că iar am inventat un cuvânt, dar o variantă mai bună zău că nu am găsit) netul, în căutare de alte noi descoperiri pe care să le pot împărtăși cu oamenii care, la rândul lor, surfează netul, în căutare de noi lucruri pe care să le împărtășească cu mine.
***
Ziua mea pică în sesiune. Oricum nu eram foarte eager (cred că am o problemă: unele cuvinte nu-mi mai vin în română. Nu e snobism, nu e fiță, e pur și simplu.) să vină ziua când voi împlini 20 de ani. Na, că-mi veni și cuvântul pe care îl căutam: nerăbdătoare. Revenind. Oricum nu eram eu foarte nerăbdătoare să schimb prefixul, să apară și ridurile și alte aspecte mai neplăcute care vin o dată cu vârsta. Așa că de ziua mea voiam să plec undeva unde să nu mă cunoască nimeni (mă gândeam la Berlin) și fac tot ce mă taie capul sau să merg la un concert care m-ar face să uit de mine (Moonspell în Salonic). Dar cum nu totul se întâmplă așa cum vrei tu, alții s-au gândit că ar trebui să-mi petrec ziua în care fac 20 de ani într-un mod mai constructiv: hașurând căsuțe la examenul de penal. Cred că am mai spus asta. Mă repet. Îmbătrânesc.
***
Sesiunea asta e criminală. Dacă scap fără nicio restanță promit că semestrul viitor mă apuc de învățat din timp.
duminică, iunie 8
Procrastination
Până acum câteva zile nu reușeam să înțeleg de ce în sesiune crește considerabil numărul posturilor pe bloguri, de ce în ultimele două săptămâni forumurile sunt mai active sau de ce crește numărul orelor petrecute online.
Credeam că eu sunt una dintre puținele persoane cărora le place să amâne învățatul sau începerea unui proiect. Credeam că numai eu găsesc întotdeauna ceva mai important de făcut, că exact în momentul în care mă așez pe canapea cu cartea în brațe și paharul cu ness lângă mine văd niște haine pe fotoliu care îmi distrag atenția și nu mă lasă să mă concentrez. Atunci mă ridic, le adun, le împăturesc frumos și, când în sfărșit vreau să le pun în dulap, descopăr că sunt câteva tricouri așezate pe raftul cu bluze cu mânecă lungă, că niște maiouri au migrat peste pantaloni, că în șifonierul meu este un haos și că trebuie să fac neapărat ordine. Și așa amân cu cel puțin 30-40 minute momentul în care să mă apuc de învățat.
Mă duc apoi la bucătărie să-mi fac niște ness și mă împiedic de tenișii aruncați pe hol. Aloc alte 20 minute aranjării pantofilor în debara și organizarea conservelor și borcanelor pe culori. În bucătărie găsesc vasele nespălate și - evident - mă apuc să le lustruiesc până scârțâie de curățenie.
Lista poate continua, însă ideea e aceeași: găsesc întotdeauna altceva de făcut când vine timpul să învăț. Ok, dar care este legătura cu titlul și cu începutul articolului? Ei bine, procrastination înseamnă amânarea treburilor pe care le ai de făcut. Exact cum fac eu când vine vorba de învățat. Exact cum fac trei sferturi dintre studenți, cum probabil faci și tu, cum făcea și mama când era studentă, și colegul de cameră al tatălui meu and the list can go on.
For an individual, procrastination may result in stress, a sense of guilt, the loss of personal productivity, the creation of crisis and the disapproval of others for not fulfilling one's responsibilities or commitments.
Feeling that they lack the ability or focus to successfully complete their work, they tell themselves that they need to unwind and relax, that it’s better to take it easy for the afternoon, for example, and start afresh in the morning.
While academic procrastination is not a special type of procrastination, procrastination is thought to be particularly prevalent in the academic setting, where students are required to meet deadlines for assignments and tests in an environment full of events and activities which compete for the students' time and attention. More specifically, a 1992 study showed that "52% of surveyed students indicated having a moderate to high need for help concerning procrastination".
Deodată nu mai e vorba doar de lenea individului, ci se pare că este o boală a majorității, cu grave consecințe dacă nu se iau măsuri. Problema este că nu am găsit niciun medicament anti-procrastination, niciun ceai sau leac băbesc, așa că singura metodă de vindecare - cred eu - este voința. Sau baricadarea într-o cameră goală, în care să fiți numai tu și cursurile tale. Cum sunt convinsă că aproape nimeni nu are suficientă voință încât să treacă pe lângă mobila plină de praf fără să se ducă să ia Pronto și o cârpă din dulap, nu pot să vă urez decât spor la golit sufrageria. Sau dormitorul.
Credeam că eu sunt una dintre puținele persoane cărora le place să amâne învățatul sau începerea unui proiect. Credeam că numai eu găsesc întotdeauna ceva mai important de făcut, că exact în momentul în care mă așez pe canapea cu cartea în brațe și paharul cu ness lângă mine văd niște haine pe fotoliu care îmi distrag atenția și nu mă lasă să mă concentrez. Atunci mă ridic, le adun, le împăturesc frumos și, când în sfărșit vreau să le pun în dulap, descopăr că sunt câteva tricouri așezate pe raftul cu bluze cu mânecă lungă, că niște maiouri au migrat peste pantaloni, că în șifonierul meu este un haos și că trebuie să fac neapărat ordine. Și așa amân cu cel puțin 30-40 minute momentul în care să mă apuc de învățat.
Mă duc apoi la bucătărie să-mi fac niște ness și mă împiedic de tenișii aruncați pe hol. Aloc alte 20 minute aranjării pantofilor în debara și organizarea conservelor și borcanelor pe culori. În bucătărie găsesc vasele nespălate și - evident - mă apuc să le lustruiesc până scârțâie de curățenie.
Lista poate continua, însă ideea e aceeași: găsesc întotdeauna altceva de făcut când vine timpul să învăț. Ok, dar care este legătura cu titlul și cu începutul articolului? Ei bine, procrastination înseamnă amânarea treburilor pe care le ai de făcut. Exact cum fac eu când vine vorba de învățat. Exact cum fac trei sferturi dintre studenți, cum probabil faci și tu, cum făcea și mama când era studentă, și colegul de cameră al tatălui meu and the list can go on.
For an individual, procrastination may result in stress, a sense of guilt, the loss of personal productivity, the creation of crisis and the disapproval of others for not fulfilling one's responsibilities or commitments.
Feeling that they lack the ability or focus to successfully complete their work, they tell themselves that they need to unwind and relax, that it’s better to take it easy for the afternoon, for example, and start afresh in the morning.
While academic procrastination is not a special type of procrastination, procrastination is thought to be particularly prevalent in the academic setting, where students are required to meet deadlines for assignments and tests in an environment full of events and activities which compete for the students' time and attention. More specifically, a 1992 study showed that "52% of surveyed students indicated having a moderate to high need for help concerning procrastination".
Deodată nu mai e vorba doar de lenea individului, ci se pare că este o boală a majorității, cu grave consecințe dacă nu se iau măsuri. Problema este că nu am găsit niciun medicament anti-procrastination, niciun ceai sau leac băbesc, așa că singura metodă de vindecare - cred eu - este voința. Sau baricadarea într-o cameră goală, în care să fiți numai tu și cursurile tale. Cum sunt convinsă că aproape nimeni nu are suficientă voință încât să treacă pe lângă mobila plină de praf fără să se ducă să ia Pronto și o cârpă din dulap, nu pot să vă urez decât spor la golit sufrageria. Sau dormitorul.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
