Despre bere

Încep cu o paranteză. Ciudat, știu. Am observat că în ultimul timp am tendința de a pune articolelor niște titluri seci, care de cele mai multe ori încep cu „despre”. Întocmai ca un poet latin al cărui nume îl caut fără niciun rezultat în străfundurile memoriei mele. Se pare că orele de latină din liceu nu mi-au folosit foarte mult. Am avut aseară o revelație, în timp ce încercam să-mi amintesc desinențele verbale din franceză, că seamănă extrem de mult cu româna, cu italiana, cu spaniola și că toate se trag din latină. Am fost foarte mândră de mine până mi-am dat seama că de fapt nu făcusem nicio descoperire, ci doar o confirmare a unor adevăruri cunoscute de ceva vreme.
Am încheiat paranteza.
Vorbeam astăzi cu Casandra despre alcool. Despre substanța pe care ea credea că o consumasem și sub influența căreia credea ea că scrisesem articolul de aseară. I-am spus că eu nu consum alcool în general, iar atunci când o fac, stomacul meu nu suportă altceva decât vodcă, vin sau tequila. Nu-mi place berea. Nici ei.
Așa mi-a venit ideea să scriu un post despre bere. Despre frustrarea pe care o simt când mă cheamă prietenii la „o bere”. Despre rușinea care mă cuprinde când simt că vine momentul în care comand o vodka energy sau o șurubelniță, când ei comandă o Silva Brună sau un Tuborg. Pentru că am renunțat să mai comand o apă plată sau un Pepsi Twist. Eram străpunsă de niște priviri ucigătoare cărora nu le-am putut face față. Așa că am reînceput să consum alcool.
Tot Casandra a observat că pe măsură ce am înaintat în vârstă s-au schimbat și invitațiile. Dacă la 10-12 ani chemam prietenii „la o prajitură”, la 13-14 „la un suc”, în liceu „la o cafea”, acum ieșim „la o bere”. „La o băută”. Eu ies în continuare la prajituri, la sucuri, la cafele și la băute, în funcție de oamenii cu care ies și de scopul pe care îl are întâlnirea. Normal că dacă vreau să povestesc cu o prietenă pe care nu am mai văzut-o de un an nu o s-o chem la o băută și că sâmbătă seară nu mi-aș chema colegii la o prăjitură.
Dar mă depărtez de la subiect. Mie nu-mi place berea și nu înțeleg de ce. Poporul român este un mare consumator de bere. Și de mici, dar asta este altă poveste. Familia mea bea bere. Destulă. Prietenii mei beau bere. Multă. Majoritatea cunoștințelor bea bere. Suficientă. Cu toate astea, mie mi se pare îngrozitoare. E ca atunci când toată lumea laudă o delicatesă și ție ți se pare că are gust de șosete.
Îi rog să se afirme pe cei care cunosc vreun tratament împotriva greței pe care o provoacă de gândul de a consuma bere. Mă numesc Alexandra și nu pot bea bere.